Zâmbet = stare ciudată de care nu mai scapi câteva zile la rând când vezi că bătrânul din tramvai, cu haine modeste, dar o lumină demnă pe chip, are puterea ca din banii săi (câți or mai fi ei!) să ofere bomboane fetiței necunoscute de lângă el și mamei acesteia; stare care se instalează, de asemenea, când vrei să îl lași pe același domn să stea pe scaun în locul tău, dar te refuză politicos și îți răspunde cu un alt zâmbet care face uitată bătrânețea.