Tags

, , ,

DSC00266   Sâmbătă, Miruna și Teo au scris pentru societatesicultură.ro despre străzile pe care și-au lăsat bucăți de suflet. Eu eram ocupată să las o nouă bucată de suflet pe aceleași străzi pe care regăseam fărâmele cele vechi.

Am ajuns într-un Cluj în care, la 6 dimineața, portarul căminului avea grijă să ne spună unde sunt magazinele deschise non-stop, să ne îndrume spre toate punctele de interes cu vorbă molcomă și bunăvoință. Prima oară când ajunsesem acolo terminasem liceul și era vară-vară. Am stat o după-amiază și o noapte. Am revenit peste un an și jumătate. Și am cunoscut orașul și mai bine într-o săptâmănă în care am dormit nu mai mult de 4 ore pe noapte, în care am descoperit oameni și locuri și în care am dansat zi de zi. Vinerea trecută am ajuns iar. Și am luat la pas străduțele în pantă și m-am bucurat să regăsesc florăriile colorate de langă Casa de Cultură. În Piața Muzeului am ajuns seara, când mugurii pomilor erau galbeni în lumina felinarelor. Și de data aceasta am întâlnit oameni, i-am cunoscut sau recunoscut pe unii dintre ei și m-am lăsat și eu cunoscută. Într-un final, am iertat până și trotuarele prea înguste ca să lase doi oameni să meargă unul lângă celălalt. Și, în ultima zi, Clujul mi-a oferit un mac. Un mac alb, ca o excepție după ploaia din seara trecută, ca o pată de zăpadă între păpădii.

Când coronița de flori, făcută precum cele de la grădiniță, mi-a ajuns pe creștet și am mers cu ea ca după serbarea de final de an, am strâns zâmbete de la trecătorii din jur. Un zâmbet ca o dimineață însorită de duminică de la o doamnă care știuse să îmbătrânească frumos. Adică să rămână tânără. Doar pentru Grădina Botanică nu a mai fost timp. Ea rămâne promisiunea mea pentru o vizită următoare.