Tags

, , ,

Ca să ajung în mica cetate coboram un drum pietruit, pe care al noștri l-ar fi numit uliță, și, din graba entuziasmului, simțeam dalele în tălpi. Drumul duduia.

Când ajungeam, parcă dulciurile prinseseră viață și erau ele cele care manevrau cu sfori păpuși-vânzători. Mirosea a zahăr și a soare și vedeam gălăgia mișcării mâinilor care întindeau trecătorilor rahat de tot felul. Gustai din cel cu miez de alune și, tocmai când credeai că vei rămâne cu aroma amărui-prăjită, se ridicau fulgii de cocos. Cel cu fistic era pentru norocoși. Fıstık gibi kız! – mă măguleau ei cu ceea ce considerau a fi unul dintre cele mai sofisticate complimente, fată ca fisticul, și apoi continuau să îmi vorbească într-o limbă pe care cu doi ani înainte aș fi numit-o păsărească. Era în continuare soare și cald, purtam o rochie cu flori și buclele în loc de văl.

Bazarul lor, deși mic, mustea de viață, de aburi de cafea turcească și fum de narghilea.

Safranbolu! Știi, îmi place mai mult cum îl pronunți tu! mi-a zis ghidul meu din acele zile.

DSC00197