Inelul

Tags

inel, poveste

-Mamă, uite, am găsit inelul ăsta al tău. Cred că nu prea îți place, ca nu te-am văzut purtându-l. Sunt sigur că i-ar plăcea Mariei. Știi doar că ieșim deja de trei luni și aș vrea să îi ofer ceva.
Ei da, aceasta ar fi o situație dificilă pentru Teodora. Nu pentru că nu vrea copii, ba chiar o încântă și își dorește cel puțin doi. Și nu pentru că nu o să dăruiască la un moment dat acel inel, ci pentru că intenționează să îl ofere cuiva care să o înțeleagă. Și un băiat nu ar putea face asta, nici măcar fiul ei. Dacă nu ar avea nicio fiică, l-ar oferi mai repede unei nepoate – unei femei de peste ani, adică unei copile de acum. Care să aibă tot 11-12 ani cum avea ea când l-a primit.
La vârsta aceea, pentru Teodora, 8 martie încă era doar ziua mamei și atât. Tocmai de-asta i-a fost și mai mare mirarea când tatăl ei a ajuns acasă și a adus bijuterii nu doar pentru soție, ci și pentru cele două fiice. Teodora a primit un inel de aur, cu o piatră strălucitoare la mijloc, o mică podoabă care nu sare în evidență, dar care, odată zărită, își arată din plin frumusețea. Așa s-a întâmplat și în cazul ei, inelul a devenit parte din Teodora, care l-a purtat apoi zi de zi, câțiva ani buni. Colegele de clasă nu l-au observat, nu a stârnit reacții printre ele. Schimbarea era însă în ea. Inelul primit era dovada unui debut. Începuse să crească și posibilele viitoare exclamații ale rudelor precum: „ce domnișoară avem noi aici” nu i-ar fi trezit priviri tăioase, ci un oftat compătimitor care să spună „de-ați ști voi că am crescut de ani buni, de când tata mi-a oferit inelul…”
Și tocmai crescând, inelul a rămas mic, așa că după vreo 3-4 ani l-a pus bine. Apoi o perioadă a fost pierdut fără urmă, încât Teodora își luase gândul de la el. Totul până într-o zi când mama ei a sunat-o și i-a spus că inelul a stat în tot timpul acela ascuns după mobilă. Copila cu inel era deja studentă acum și se mutase la București. Cu prima ocazie și bijuteria finalului de copilărie a ajuns în capitală. Acum, inelul are propria garsonieră, într-o cutie de bijuterii. Teodora l-ar oferi cu dragă inimă, dar vrea să se asigure că va fi de folos celei care îl va purta. Pentru ea, a fost inelul ei demn de o prințesă. E drept că nu îl mai poate purta, dar compensează citind povestea unei regine – Povestea Reginei Maria. Și știe că tot un inel va fi cel care va aduce o nouă etapă în viața ei, un inel de logodnă. Dar fără a îl înlocui pe primul, care va rămâne simbol pentru mecanica devenirii unei inimi de femeie. Pentru că nu întâmplător Mecanica inimii, a lui Mathias Malzieu, e cartea de care își amintește când o întreb ce carte ar asocia inelului.